40. A căzut din cer în mijlocul junglei și totuși a supraviețuit 🤯

Când norocul și amintirile din copilărie te salvează.

Salutare,

Am avut o pauză de 3 săptămâni pentru că am fost super prins cu proiectele din agenție. Mi-am promis să nu trimit conținut slab dacă n-am bandă să-l creez, daaar gata cu scuzele, am revenit.

Zilele trecute am aflat o poveste care m-a lăsat cu gura căscată. Dacă ți-aș zice că o adolescentă a căzut de la 3000 de metri, prinsă într-un scaun de avion și a scăpat cu viață, m-ai crede? Dar stai așa, că n-a căzut pe fabrica de perne, ci în jungla Amazonului. Unde a stat 11 zile până și-a găsit singură drumul. Știu, știu, sună a film tras de păr. Și totuși...

📍Context

Juliane Koepcke s-a născut pe 10 octombrie 1954 în Lima, Peru. Era fiica unor oameni de știință germani - taică-su era biolog, și maică-sa ornitolog. Cum jobul lor de la muzeu era prea plictisitor și cu puține oportunități de avansare, au zis să meargă direct la sursă.

Așa că s-au mutat în jungla amazoniană, luând-o și pe Juliane cu ei, care deja era adolescentă. Problema e că centrul de cercetare pe care l-au fondat părinții era în mijlocul junglei, iar Juliane și learn-from-home-ul nu prea aveau tangențe.

Dar copilăria în jungla amazoniană a fost, fără să știe pe atunci, cea mai bună pregătire posibilă pentru ce avea să urmeze.

🛫În al 9-lea cer

Cu o zi înainte de Crăciun, Juliane, venea de la balul de absolvire a liceului. Zbura cu mama ei între Lima și Pucallpa, Peru, să sărbătorească cu tatăl ei. Avea 17 ani și era îmbrăcată de vară, într-o rochie nu foarte lungă că na, așa e Crăciunul în America de Sud. Și mai e un detaliu relevant aici.

Juliane și maică-sa zburau, cu LANSA, care avea un istoric îngrozitor. În ‘66, un avion s-a prăbușit într-un munte, în ‘70, alt accident a dus la pierderea a 99 de persoane la bord și două la sol. Localnicii aveau o zicală: "LANSA aterizează doar pe burtă".

Avionul ei se apropia de o furtună puternică. Cerul a devenit complet negru. Fulgere luminau prin ferestre. Mama ei era îngrijorată, dar Juliane adora să zboare, așa nu s-a îngrijorat. Deodată, un fulger a lovit aripa avionului. Mama ei a apucat să mai spună: "s-a terminat".

😱Momentul de cotitură

Motorul a urlat. Oamenii au țipat. Avionul a intrat în picaj și a început să se dezintegreze. Mama lui Juliane a dispărut din scaun, iar ea încă prinsă în scaunul ei, a fost smulsă din avion.

Scaunul ei se rotea ca o elice de elicopter, motiv pentru care, Juliane a leșinat. Cum de a început să se rotească scaunul ei, nu e clar - unii o pun pe seama furtunii, alții pe seama norocului, cert e că rotația i-a încetinit căderea. Cât de tare? Suficient cât să nu moară la impactul cu solul.

💥Primul șoc

Cum ziceam, Juliane a leșinat înainte de impact. Când și-a revenit, era întinsă în noroi, privind în sus spre copacii imenși din junglă. Avea o claviculă ruptă, un ligament făcut praf la genunchi și mai multe tăieturi și vânătăi, inclusiv o rană profundă la brațul drept. Trecuseră 9 ore de la impact, timp în care n-a mâncat-o nicio lighioană și n-a înțepat-o nicio insectă periculoasă. Sau cel puțin așa credea ea.

💥💥Al doilea șoc

Pentru majoritatea oamenilor, ideea de a fi pierduți în junglă ar fi fost la fel de înfricoșătoare ca prăbușirea avionului. Dacă nu, mai rău. Dar Juliane nu era ca majoritatea oamenilor.

Ea crescuse în sau pe lângă junglă, cu doi părinți care au pregătit-o să recunoască pericolele reale, nu pe cele imaginare. Știa care plante sunt toxice și care comestibile. Știa că unele animale care par periculoase sunt de fapt inofensive și invers. Știa că apa curge întotdeauna spre civilizație.

Totuși, situația era critică. Rănită, fără provizii, fără hartă, doar un pantof, fără ochelari, într-o rochie de vară, printre șerpi, miriapode, păianjeni și alte lighioane. Cât noroc să ai după ce pici de la 3 km și nu aterizezi piftie?

👣 Primul pas

Când s-a dezmeticit, a auzit avioane de căutare deasupra, dar nu avea nicio șansă să fie văzută printre copacii cât blocurile cu 10 etaje. Îi era clar - trebuia să se miște. Cu genunchiul făcut praf, fără un pantof și fără ochelari de vedere, trebuia să-și găsească singură drumul.

S-a învârtit un pic pe lângă scaunul care i-a salvat viața, sperând să găsească vreun obiect util sau ceva de mâncare. A mers un pic mai departe și a descoperit alte scaune cu pasageri. Dar ei nu au avut norocul ei. Scaunele lor n-au intrat în vârtej, ci au căzut ca ghiulele. De la impact, erau îngropați în pământ până la piept.

După scenele horror și realizarea că nu sunt alți supraviețuitori, a mai căutat un pic în jur și a găsit doar o pungă de bomboane.

Ce a mai rămas din avion, la ani după accident

👣👣 Al doilea pas

Juliane ținea minte de la tatăl ei că e musai să găsească un pârâu, oricât de mic. Nu ca să bea din el, ci ca să aibă un reper după care să se ghideze.

După ore bune de căutări, a găsit un pârâu și a decis să îl urmeze, sperând că va duce la un râu unde ar putea da peste oameni.

Juliane a mers pe marginea pârâului care creștea și se lățea de la o zi la alta. Era mereu cu ochii după șerpi și alte viețuitoare, că apa e loc de întâlnire și pentru ele. Când râul a devenit prea mare, n-a avut de ales și a înotat în apa plină de mâl, cu o claviculă praf, cu toate zgârieturile și tăieturile ei. A dormit pe malul apei, a băut apă cât de cât curgătoare și a mâncat câte o bomboană pe zi.

🌟Prima urmă de speranță

Mai bine de o săptămână a mers ba pe mal, ba prin râu, însă înainta din ce în ce mai greu pentru că apa devenea tot mai mare. Ăsta era un semn bun și unul rău simultan. Însemna că lecția tatălui ei era bună, dar știi cine mai iubește apa curgătoare relativ adâncă? Crocodilii.

În a 10-a zi, Juliane a descoperit o barcă ancorată pe mal. Inițial a crezut că are halucinații de la lipsa de mâncare, dezhidratare și rănile infectate. Dar s-a apropiat încet. A atins-o. Era reală.

Lângă barcă era o potecă ce ducea la o colibă de lemn cu acoperiș din frunze de palmier. Juliane s-a adăpostit acolo, sperând că proprietarii bărcii vor veni curând.

În timp ce aștepta, a tratat rana de pe braț, care se umpluse cu larve. În copilărie, văzuse la taică-su cum a tratat câinele familiei dând pe rană cu kerosen. S-a întors la barcă, a luat niște benzină din rezervor și a aplicat-o pe rană. Nu știu de voi, dar eu cred că aș fi urlat pe 4 octave.

A doua zi, Juliane s-a trezit iar crezând că halucinează. Auzea oameni vorbind. Erau tăietori de lemne din apropiere, iar coliba era refugiul lor cât timp erau „la cules”. Când au văzut-o, s-au panicat un pic. Norocul ei e că muncitorii auziseră despre prăbușirea avionului. Când le-a spus că este o supraviețuitoare, i-au dat mâncare și au ajutat-o să-și bandajeze rănile.

După încă o noapte de odihnă, Juliane a fost dusă de urgență cu barca într-un loc de unde putea fi transportată la spital. De urgență însemnând 7 ore de mers cu barca prin soare, pe râuri pline de crocodili.

Ajunsă la spital, tatăl ei a aflat vestea bună și vestea proastă - Juliane era vie și în siguranță. Dar era singura care a supraviețuit.

📌 Ce mi-am luat eu din povestea asta

1. Educația e cea mai bună investiție. Juliane n-a supraviețuit doar pentru că a avut noroc chior. Ar fi murit în junglă dacă nu ar fi învățat de la părinții ei cum să se descruce.

2. Reziliența umană e incredibilă. Juliane nu doar că a supraviețuit unei căderi de la 3 km, dar a navigat jungla 11 zile cu oase rupte și răni deschise, ar fi putut claca mental din prima zi, dar ceva a mânat-o să meargă mai departe.

3. Adaptabilitatea bate puterea fizică. În loc să lupte cu mediul, Juliane s-a adaptat la el. În cazul ei, go with the flow nu a fost o mantră hipioată, ci regula care i-a salvat viața.

4. Viața merge înainte, chiar și după tragedie. După acest accident teribil, Juliane a devenit zoolog și a dedicat o mare parte din viață conservării aceluiași mediu de junglă care aproape a ucis-o.

Dacă ți-a plăcut ce ai citit, trimite și la prieteni, dar nu la cei cu frică de avion.

Până data viitoare, zi cu soare pe cărare,
Andrei de la POARTA 9 - agenție de naming, branding și comunicare.